ACTIVITATEA DE REPOVESTIRE Perspectivă teoretică şi aplicativă

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași

Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației

Specializarea: Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

            ACTIVITATEA DE REPOVESTIRE

Perspectivă teoretică şi aplicativă

Povestirea

         Activitatea de povestire implică valorificarea povestirii ca metodă didactică şi, în anumite contexte, şi a unui text-suport subordonat speciei epice povestire sau genului epic, în general. Având evidente valenţe informativ-formative, activitatea de povestire se caracterizează prin:

·        actualizarea unor teme accesibile copiilor de vârstă preşcolară, reflectând fie aspecte din realitatea propriu-zisă, cunoscute de către copii sau care le sunt făcute cunoscute copiilor prin povestire, fie elemente ireale, fictive, având ca premisă un text literar (de exemplu, basme, poveşti, fabule etc.) sau un episod imaginat de către cadrul didactic/de către copii; de aici şi caracterul interdisciplinar al unei astfel de activităţi, în condiţiile în care aceeaşi temă poate fi abordată – prin povestire – la Educarea limbajului, Cunoaşterea mediului, Educaţie plastică, Educaţie muzicală, Activităţi practice etc.;

• actualizarea şi fixarea normelor limbii române literare actuale, prin necesitatea valorificării corecte, adecvate, a elementelor aparţinând fiecărui nivel al limbii; astfel, prin activităţile de povestire se activizează, dezvoltă şi nuanţează vocabularul copiilor preşcolari, sunt actualizate valenţele expresive ale limbii române (inclusiv ale unor cuvinte/sintagme populare, regionale, arhaice, neologice etc., având un anumit rol în dinamica semanticii povestirii), în asociere cu diferitele coordonate nonverbale şi paraverbale ale comunicării, se exersează exprimarea corectă, coerentă etc.;
• deschiderea către formarea şi actualizarea unui sistem de valori reperabil atât în realitatea propriu-zisă, cât şi în lumea creaţiilor literare valorificate, precum şi către formarea şi dezvoltarea unor deprinderi de muncă intelectuală, de raportare la un text/mesaj, de operare cu idei, caracteristici de persoane/personaje etc. ( Hojbilă, A., Curs, pp 40-41)

      Povestirea este una dintre activităţile de educare a limbajului cele mai plăcute copiilor, întrucât le satisface nevoia de cunoaştere si de afectivitate, le stimulează imaginaţia si constituie cadrul optim de exersare a capacităţii de comunicare.

       Ca activitate specifică învăţământului preşcolar, povestirea dezvolta următoarele

procese psihice:

·         Gândirea logică – datorită descoperirii succesiunii logice a evenimentelor din povestire; Memoria voluntară – prin fixarea desfăşurării evenimentelor şi prin redarea lor în succesiunea lor logică cu ajutorul educatoarei şi al mijloacelor didactice utilizate;

·         Imaginaţia – prin crearea unor imagini noi în baza prelucrării reprezentărilor şi a experienţei cognitive anterioare;

·          Limbajul – ca mijloc fundamental de comunicare;

·          Atenţia – datorită căreia copiii memorează numele personajelor, fragmente ale povestirii, reţin succesiunea evenimentelor, trăsături comportamentale ale personajelor, etc. (Balint, M., 2008, p. 17)

  Pentru realizarea activității de povestire, educatoarea trebuie să:

& aleagă cel mai potrivit moment pentru introducerea materialului didactic;

& dețină capacitatea de a captiva copiii în timpul expunerii;

&  asigure accesibilizarea cuvintelor noi, prin folosirea sinonimiei sau a materialelor didactice;

& creeze un context propice pentru cultivarea exprimării orale, corecte din punct de vedere gramatical;

& creeze o atmosferă propice acestui gen de activitate;

& aleagă texte cu grade diferite de dificultate care să corespundă nivelului de vârstă;

&  opteze pentru un final optimist unde binele triumfă. (Norel, M., Bota, O., A., 2012, p. 176)

     În grădiniţă se utilizează două tipuri de povestiri:

I.                   Povestirile educatoarei

II.                Povestirile copiilor -    Repovestirea

-          Povestiri crete de copii

      Prin toate activităţile de educare a limbajului desfăşurate in grădiniţa de copii, se urmăreşte formarea capacităţii de exprimare exacta, inteligibila, cursiva. Copiii preşolari trebuie sa fie capabili de a-si exprima trebuinţele, gândurile si sentimentele, sa fie capabili sa comunice intre ei si cu adulţii. ( Mitu, F., Antonovici, Ș., 2005, p. 33)

ACTIVITATEA DE REPOVESTIRE

     Activitatea de repovestire este colaterală povestirii. Ea presupune centrarea activității pe copil, care urmează să elaboreze un subiect prezentat anterior de educatoare. Această activitate este îndrăgită de copii pentru că le dă posibilitatea de a pătrunde în lumea imaginarului, de a fi ascultați și de a se afirma. (Lespezanu, M., 2007, p. 87)

     În cadrul acestui tip de activitate, contribuţia personală a copiilor este restrânsă. Acestora li se solicită să expună, într-o formă mai simplă sau mai dezvoltată, conţinutul unui text literar. Ei reproduc textul mai mult sau mai puţin exact, împrumută sau se străduiesc să reproducă, în mod liber şi conştient, un text literar, respectând succesiunea logică a faptelor. Prin intermediul repovestirilor, pătrund în vorbirea lor curentă cuvinte, expresii, forme verbale specifice povestirii, care îmbogăţesc şi înfrumuseţează exprimarea preşcolarului.

     Repovestirile au ca scop principal formarea deprinderii copilului de a expune cursiv şi logic povestiri, poveşti sau basme, precum şi exersarea vorbirii sub toate aspectele: fonetic, lexical, gramatical.

     Activităţile de repovestire se introduc prima dată la grupa copiilor de 4/5 ani, cărora li se poate cere să reproducă poveştile cu intrigi, exemple: Cocoşel, creastă de aur; Căsuţa din oală. La grupa de 5/6 ani, tinând seama de posibilităţile mai mari de exprimare a copiilor, li se poate

cere să reproducă poveşti şi povestiri de mai mare întindere, cum ar fi : Scufiţa Roşie, Ţapul, vulpea şi lupul, Capra cu trei iezi.

     Reuşita activităţilor de repovestire este condiţionată de modul în care copiii şi-au însuşit povestirea educatoarei. Cunoscând-o bine şi inţelegând-o pe deplin, ei o vor reproduce mai exact şi cu mai multă uşurinţă. De aceea, educatoare trebuie să asigure în prealabil însuşirea conştienă şi temeinică a povestirilor de către copii. În acest sens, se recomandă repetarea povestirilor în afara activităţilor obligatorii şi expunerea în sala de grupă a tablourilor care concretizează conţinutul acestor povestiri.

    Are multiple efecte constructive asupra capacităţilor cognitive, memoriei, precum şi asupra capacităţilor comunicaţionale. Astfel, prin intermediul activităţilor de repovestire, copiii sunt pusi în situaţia de a reda diferite întâmplări în ordinea  cronologică a desfăşurări lor, să descrie personajele principale, să facă aprecieri cu privire la comportamentul acestora, să distingă astfel faptele bune de cele rele, să transmită propriile păreri şi sentimente cu privire la personaje şi întâmplări, să deprindă morala întâmplărilor, etc.

   Atat repovestirea unui text literar, cât si povestirea creată de educatoare se pot realiza in forme diferite:

Ø  Repovestirea pe baza unor tablouri/ilustraţii ce redau episoadele principale ale povestirii;

Ø  Repovestirea pe baza unui plan verbal corespunzător fragmentelor logice ale povestirii;

Ø  Repovestire liberă;

Ø   Repovestire pe baza unui text citit.

La vârsta preşcolară sunt necesare şi unele întrebări de natură să ceară explicarea faptelor relatate, logica lor. Astefl, copiii vor fi obişnuiţi de timpuriu să caute şi să pătrundă sensul mai adânc al lucrurilor. Educatoarea trebuie să urmărească cu atenţie şi exprimarea copiilor, pentru a-i ajuta să-şi însuşească un limbaj viu, colorat, dar coerent şi cursiv.

 În a doua jumătate a anului, la grupele de 5-6 ani, copiii pot fi lăsaţi să repovestească liber, fără un plan sau indicaţii prealabile. Educatoarea le oferă astfel prilejul să-şi exercite vorbirea liberă, pe lângă faptul că poate să verifice şi să aprecieze în ce măsură şi-au însuşit conţinutul povestirii, cum l-au înţeles, cum interpretează unele fapte, cum apreciază personajele, profilul lor moral.

    În ceea ce priveşte metodica repovestirilor, educatoare se orientează în funcţie de nivelul grupei cu care lucrează şi de textul care urmează a fi repovestit. Dacă este vorba de un text mai scurt, el poate fi reprodus în întregime de un singur copil. Textele mai lungi sunt repetate pe fragmente de către mai mulţi copii. La sfârşitul activităţii, povestirea este redată de un singur copil.(Buluc,M., Driha, O., 2013, )

v  Repovestirea pe baza unor tablouri / ilustraţii ce redau episoadele principale ale

povestirii

Această formă de activitate conţine următoarele secvenţe:

1. Introducere în activitate – prin anunţarea titlului şi autorului povestirii.

2. Expunerea, pe scurt, a conţinutului povestirii.

3. Repovestirea - copiii trebuie să repovestească evenimentele pe baza unor tablouri / ilustraţii ce redau câte un episod important din conţinutul povestirii; dacă este cazul, copiii pot fi solicitaţi să completeze expunerea.

4. Repovestirea integrală - unul sau doi copii realizează repovestirea integrală; cu cât se vor

folosi mai multe tablouri/ilustraţii, cu atât povestirea devine mai liberă. (Balint, M., 2008, p. 19)

v  Repovestire pe baza unui plan verbal corespunzător fragmentelor logice ale povestirii

       Acest tip de repovestire face trecerea spre povestirea liberă. Educatoarea trebuie sa realizeze in prealabil un plan verbal accesibil şi succint, care delimitează secvenţele povestirii. În funcţie de grupa de vârstă şi de nivelul copiilor, planul este simplu sau mai amplu: la grupa de patru-cinci ani, planul trebuie sa fie mai amănunţit. Planul verbal poate avea forma unor întrebări, accesibile copiilor. Educatoarea expune planul verbal pe baza căruia copiii realizează repovestirea. La grupa mare pregătitoare se poate urmări prezentarea unor detalii semnificative, unele întrebări pot solicita explicaţii si aprecieri ale faptelor.

      Povestirile scurte trebuie sa fie repovestite în întregime de un singur copil, povestirile mai dezvoltate pot fi redate de doi-trei copii.

      La grupa de cinci-sapte ani, se recomandă stimularea repovestirii libere prin care se exerseză vorbirea liberă a copiilor.

      Repovestirea conţinutului - se realizează pe fragmente, pe baza unui plan verbal elaborat de către educatoare în prealabil. Educatoarea are ca sarcini:

§  formarea capacităților de reproducere logică;

§  dirijarea copiilor să nu reproducă mecanic textul, ci folosind cuvinte din propriul vocabular;

§   corectarea exprimării copiilor;

§   ghidarea răspunsurilor în vederea respectării firului logic al acțiunii repovestite;

     Etapele activităţii de povestire pe baza unui plan verbal sunt:

1. Organizarea activităţii – presupune asigurarea unui cadru adecvat desfăşurării activităţii si pregătirea materialului didactic.

2. Desfăşurarea activităţii

 • Introducerea in activitate constă in:

- prezentarea unor imagini din poveste sau povestire, pe care copiii trebuie sa le identifice spunând titlul şi autorul;

- prezentarea unui personaj din poveste / povestire;

- audierea unui fragment din poveste / povestire;

- expunerea unei machete sau a unui decor, care înfăţişează locul de desfăşurare a acţiunii s.a.

 • Repovestirea conţinutului povestii / povestirii, pe fragmente, se realizează pe baza unui plan verbal.

3. Încheierea activităţii se poate realiza prin:

 - povestirea integrală a conţinutului povestii / povestirii;

- aprecierea faptelor personajelor din poveste / povestire ( fapte bune – fapte rele si motivarea acestora );

- alegerea unui personaj preferat si motivarea alegerii;

- redarea, prin desen, a unei secvenţe din poveste / povestire sau a unui personaj îndrăgit;

- recompensarea din fragmente a unei imagini din poveste / povestire (puzzle). (Mitu, F., Antonovici, Ș., 2005, pp. 35-36)

v  Repovestirea pe baza unui text citit

     Prin lectura expresivă a unui text literar, educatoarea îi ajută pe copii să descopere frumuseţea limbii literare, stimulându-le interesul pentru carte, prin aceasta pregătindu-i pentru activitatea şcolară.

     Pentru copii este dificil să urmărească lectura unui text literar, aceasta presupunând atenţie si memorie de lunga durată.

     Dupa citirea textului literar, educatoarea accesibilizează înţelegerea mesajului prin întrebări adecvate, clare si simple. Întrebările trebuie formulate astfel încât răspunsul să nu se reducă la cuvintele monosilabice: ,,da”, ,,nu”.

     Prin întrebări și răspunsuri, se stabilesc momentele principale ale acţiunii, personajele si trăsăturile acestora desprinse din faptele lor.

    Concomitent cu prezentarea conţinutului textului literar se explică cuvintele și expresiile necunoscute sau cu diferite conotaţii în text.

    După familiarizarea cu textul literar, se recomandă recitirea integrală ( dacă textul nu este de dimensiune mare ) sau parţială a acestuia.

    Demersul didactic următor este desprinderea / înţelegerea mesajului.

    În încheierea activităţii, se reactualizează alte texte literare înrudite tematic, ca tip de personaje şi ca mesaj, măcar prin simpla menţionare a titlului şi a autorului.

v  Repovestirea liberă

     Repovestirea liberă se caracterizează printr-o mai mare libertate a imaginaţiei copiilor. Ei repovestesc în funcţie de preferinţă si de receptarea afectivă. Totuşi, este necesar să se asigure o succesiune logică a repovestirii și să se acorde atenţie exprimării corecte, nuanţate.

      Prin intermediul repovestirilor, pe lângă faptul că se dezvoltă principalele procese psihice: gândirea, memoria, imaginaţia, se exersează şi vorbirea sub aspect fonetic, lexical şi gramatical, întrucât repovestirea presupune o exprimare cursivă, logică, în propoziţii, respectiv fraze. Obiectivul fundamental pe care îl urmăreşte repovestirea este acela de consolidarea a poveştii sau basmului prezentat. Sarcinile cele mai simple pe care le pot îndeplini preşcolarii pentru a demonstra înţelegerea textului  sunt reţinerea numelor personajelor din text, reproducerea unor replici ale acestora şi descrierea succintă a întâmplării.

Bibliografie:

ü  Balint, Mihail, Curs - Metodica activităților de educare a limbajului în învățământul preșcolar, Cluj-Napoca, 2008;

ü  Hobjilă, Angelica, Elemente de didactică a activităților de educare a limbajului (etapa preșcolarității), Institutul European, Iași, 2008;

ü  Lespezanu, Monica, Tradițional și modern în învățământul românesc – o metodică a activităților instructiv – educative în grădinița de copii,Editura Omfal Esențial, București, 2007;

ü  Mihaela Buluc, Oana Driha “Elemente de didactică preşcolară aplicată” , Editura MEGA, Cluj-Napoca, 2013

ü  Mitu, Florica, Antonovici, Ştefania, Metodica activităţilor de educare a limbajului în învăţământul preşcolar, Ediţia a II-a, revizuită, Editura Humanitas Educaţional, Bucureşti, 2005;

ü  Norel, Mariana; Bota, Oana, Alina, Didactica domeniului experiențial. Limbă și comunicare, Cluj-Napoca, Editura ASCR, 2012;

STILURILE FUNCȚIONALE ALE LIMBII ROMÂNE

STILURILE FUNCȚIONALE ALE LIMBII ROMÂNE

STIL, stiluri, s. n. I. 1. Mod specific de exprimare într-un anumit domeniu al activității omenești, pentru anumite scopuri ale comunicării; fel propriu de a se exprima al unei persoane; spec. totalitatea mijloacelor lingvistice pe care le folosește un scriitor pentru a obține anumite efecte de ordin artistic. ◊ Greșeală de stil = greșeală de exprimare constând fie dintr-o abatere de la regulile sintaxei, fie dintr-o întrebuințare improprie a termenilor. ♦ Talentul, arta de a exprima ideile și sentimentele într-o formă aleasă, personală. ♦ Limbaj. ♦ (Rar) Construcția caracteristică a frazei într-o limbă. 2. Totalitatea particularităților de manifestare specifice unui popor, unei colectivități sau unui individ. ◊Loc. adj. De stil = executat după moda unei anumite epoci din trecut. ♦ Mod, fel de a fi, de a acționa, de a se comporta. ◊ Loc. adj. și adv. În stil mare = (conceput sau realizat) cu mijloace deosebit de mari, cu amploare. 3. Fiecare dintre cele două principale sisteme de calculare a timpului calendaristic, între care există o diferență de 13 zile. ◊ Stil nou = metodă de socotire a timpului calendaristic după calendarul gregorian. Stil vechi = metodă de socotire a timpului calendaristic după calendarul iulian. II. Condei de metal sau de os, ascuțit la un capăt și turtit la celălalt, cu care se scria în Antichitate pe tăblițele de ceară. III. (Bot.) Porțiune subțire și cilindrică a pistilului, care pornește de la ovar și se termină cu stigmatul. [Pl. și: (III) stile] – Din fr. style, lat. stilus.  Dex online.

          Stilistica se ocupă de elementele comune din limbă unui grup social , pe când la stil avem în vedere numai particularitățile individuale, sau, cu alți termeni într-un caz studiem limba, (=langue), în celălalt caz vorbirea (= parole) și anume vorbirea individuală.

Natura și finalitatea mesajului, cu originea în tipul de cunoaștere și comunicare, determină construirea a 2 categorii de stiluri colective:

Ø  Stiluri colective (informale)

Ø  Stiluri colective (functionale)

( Irimia, Dumitru “Introducere in Stilistica” ,Iasi, Polirom, 1999)

În limba romana contemporana exista cinci stiluri functionale:

1.      stiintifc

2.      oficial (juridic-administrativ),

3.      publicistic

4.      beletristic (artistic),

5.      colocvial (familiar).

Stilul științific - Se utilizează în lucrările care conțin informații asupra unor obiecte, fenomene, fapte, investigații, cercetări, caractere tehnice etc, cu alte cuvinte, în lucrările științifice; comunicarea este lipsită de încărcătură afectivă; accentul cade pe comunicare de noțiuni, cunoștințe, idei etc., astfel că funcția limbajului este cognitivă;

CUPRINDE: articole științifice, lucrări de specialitate scrise de cercetători, savanți, persoane creditabile în domeniul științific. Textele științifice urmăresc să exploreze, să explice, să argumenteze cunoștințe factuale.

 CARACTERISTICI:

Ø  are funcție exclusiv referențială;

Ø  trasmite informații științifice, tehnice, utilizate pe bază unor raționamente logice, deductive, argumentate;

Ø  se folosesc multe neologisme;

Ø  folosirea cuvintelor monosemantice;

Ø  claritatea exprimării (pusă în evidența printr-o structură adecvată a propoziției/frazei), precizie, corectitudine;

Ø  fiecare domeniu științific își are propriul vocabular; termenii utilizați sunt monosemantici. Lexicul științific include numeroase neologisme și cuvinte derivate cu prefixe și pseudoprefixe (antebraț ,contraofensivă) sau compuse cu sufixoide și prefixoide (biolog, geografie etc.) Acestora li se adaugă utilizarea unor abrevieri, simboluri, semne convenționale, formule stereotipe. Dintre compozițiile pe bază textelor științifice, amintim: analiză științifică (filozofică, economică, politică, botanică, etc); studiul; comunicarea; referatul; eseul;

  PARTICULARITĂȚI LINGVISTICE:

 Lexicale: terminologie de specialitate, monosemantism, neologisme, prefixoide;

 Morfologice:substantive abstracte, pluralul autorului;

 Sintactice: coordonarea și subordonarea;

 Stilistice: fără figuri de stil și digresiuni.

      Informațiile din stilul științific se transmit prin diverse tipuri de texte (argumentativ, descriptiv, informativ, explicativ, injoctiv).

      Argumentarea este un demers prin care se justifica o afirmație. Textele argumentative afirmă sau neagă, valorizează sau nu idei, convingeri, atitudini. Într-un text științific argumentarea are funcție referențială, dar într-un text jurnalistic ea are funcție conativa.

 2. Stilul oficial (juridic-administrativ)

A. STILUL JURIDIC

 CUPRINDE: domeniul legislativ (articole de lege, Constituția, Codul penal, Codul muncii etc), texte elaborate de organul judiciar.

 CARACTERISTICI ALE STILULUI:

      funcție referențială;

      enunțuri cu formă impersonală

      conținut normativ;

      enunțuri clare, lipsite de ambiguitate;

      folosirea unui inventar lexical cu termeni clar definiți;

      folosirea clișeelor formale;

      utilizarea unor clișee care indică atitudinea necesară (se completează  cu majuscule, se scrie numai în chenarul albastru, se va completă, se scrie cu litere de tipar etc);

      respectă proprietatea termenilor;

      folosește terminologia de specialitate;

      folosește neologisme;

PARTICULARITĂTI LINGVISTICE

·         Lexicale: terminologie specifică 

·         Morfologice: substantive provenite din infinitive lungi; substantive abstracte; verbul "a trebui", verbul "a putea"; folosirea infinitivului cu valoare de imperativ; verbe la diateză reflexiv-pasivă, preferința pentru anumite verbe, locuțiuni și expresii; -Forme impersonale; expresii verbale impersonale.

·         Sintactice:  Coordonare sisubordonare;-construcții infinitivale; -fraze coordonate; 

·         Stilistice: clișee; elipsă, verbele copulative; fără figuri de stil și digresiuni.

B. STILUL ADMINISTRATIV

 CUPRINDE: domeniul legislativ, administrativ, texte elaborate de organul administrativ.

 CARACTERISTICI ALE STILULUI:

·         enunțuri cu formă impersonală;

·          conținut normativ ;

·         enunțuri clare, lipsite de ambiguitate;

·         prezența clișeelor;

·         respectă proprietatea termenilor;

·         folosește terminologia de specialitate;

·         are un număr mai mare de formule fixe decât stilul juridic (cerere, telegramă etc.);

·         accesibil, clar și precis.

PARTICULARITĂŢI LINGVISTICE

Sintactice: - constructii infinitivale; -fraze coordonate;

Stilistice -fara figuri de stil;

Lexicale:Terminologie specifica: adeverinta, adresa,certificat, domiciliu, indemnizatie.

3. .Stilul publicistic

 Stilul publicistic este propriu ziarelor și revistelor destinate marelui public; este stilul prin care publicul este informat, influențat și mobilizat într-o anumită direcție în legătură cu evenimentele sociale și politice, economice, artistice etc. Modalitățile de comunicare sunt: monologul scris (în presă și publicații), monologul oral (la radio și televiziune), dialogul oral (dezbaterile publice), dialogul scris (interviuri consemnate scris);

CARACTERISTICI ALE STILULUI :

Ø  are funcție de mediatizare a evenimentelor;

Ø  conține informații economice, politice, sociale;

Ø  influențează opinia  (discurs persuasiv);

Ø  in conformitate cu strategiile persuasive, discursul se poate adresa rațiunii sau  afectivității;

Ø  are funcție conativa;

Ø  orientat spre  accesibilitate si actualitate.

Ø   utilizarea limbii literare, dar   unor formulări tipice limbajului cotidian;

PARTICULARIĂTI LINGVISTICE

 Lexicale: Este evitat limbajul profesional (el se folosește în publicațiile de specialitate). Termenii noi sunt explicați prin analogie: raporturi de asemănare/ diferențiere stabilite între două sau mai multe obiecte, fenomene, ființe etc. Utilizează titluri șocante pentru a atrage atenția, pentru acoperirea subiectului sau pentru oreferire nemijlocită la conținut.  

Morfologice: Folosește preponderent diateză activă

 Sintactice: Construit cu propoziții enunțiative cât mai accesibile și mai simple. Formulări eliptice care să impresioneze și să atragă atenția.

 Stilistice: Detaliile sunt precise și elocvente. Stilul cel mai sensibil la inovație. Se utilizează uneoriprocedee artistice (asemănătoare cu stilul beletristic).

4. Stilul artistic (beletristic)

 Stilul beletristic are drept caracteristică fundamentală funcția poetică a limbajului (expresivă, sugestivă); (artistic) se folosește în operele literare.

 CUPRINDE: operele literare în proză, versuri și operele dramatice; tot aici pot fi incluse eseurile, jurnalele, memoriile, amintirile.

CARACTERISTICI: 

Ø  libertatea pe care autorul și-o poate luă în raport cu normele limbii literare;

Ø   contrastul dintre sensul denotativ și sensul conotativ al cuvintelor (în special în poezie, prin modul neobișnuit în care se folosesc cuvintele);

Ø  caracterul individualizat al stilului;

Ø   unicitate și inovarea expresiei;

Ø  bogăție lexicală din punct de vedere statistic;

Ø  sensuri multiple ale aceluiași cuvânt;

Ø   înglobează elemente din toate stilurile funcționale, dar și din afară limbii literare (arhaisme, regionalisme, elemente de argou, elemente de jargon);

CALITĂTILE GENERALE ALE STILULUI:  

 Claritate: exprimarea clară a gândurilor și a sentimentelor.

 Proprietăți: utilizarea mijloacelor lingvistice adecvate pentru exprima­rea gândurilor și sentimentelor.

 Corectitudine: respectarea normelor limbii în organizarea comunicării.

 Precizia: utilizarea riguroasă a termenilor în organizarea enunțurilor.

 Puritatea: utilizarea mijloacelor lingvistice admise de limbă literară.

 PARTICULARITĂTI LINGVISTICE:

Lexicale: Polisemantism; Sensul conotativ; Varietate lexicala;

Morfologice: Valori expresive ale părților de vorbire; Mărcile subiectivității

 Sintactice: Diversitatea raporturilor de subordonare; inversiuni, dislocări topice

Stilistice: Prezența  procedeelor artistice.

5. Stilul colocvial

 Stilul colocvial (familiar) se utilizează în sferă relațiilor de familie, în viață de zi cu zi.

 CUPRINDE: (sferă de utilizare)-relații interpersonale în planul vieții cotidiene.

 CARACTERISTICI:  

Ø  conform specificului discursului: discurs ficțional/ stil artistic, discurs nonfictional/ stil științific;

Ø   recurge la elemente suprasegmentale (ton, gestică, mimică);

Ø   are o mare încărcătură afectivă;

Ø   regulile gramaticale pot fi încălcate;

Ø  pot fi folosite elemente de argou sau jargon;

Ø   sunt folosite particularități regionale sau socio-profesionale;

Ø  se realizează dezvoltarea spontană, neintenționată a limbii.

Ø   un anume grad de afectivitate;

Ø  folosirea unor formule de adresare, pentru implicarea ascultătorului.

CALITĂTILE GENERALE ALE STILULUI: Claritate ; Proprietate ;Corectitudine ;Precizia ; Puritatea.

PARTICULARITĂTI LINGVISTICE:

 Lexicale: jrgou; Jargon;nNeologisme la modă; cuvinte tipice unor graiuri ;

 Morfo-sintactice: pronume, adjective, adverbe nehotărâte. Aproximări prin numerale și substantive. Pronume și verbe cu specific regional; enunțuri fragmentate. Izolări, inversiuni, elipse. Digresiuni, paranteze.

 Stilistice: Diminutive. Argumentative. Superlative expresive, vocative, interjecții, imperative, zicale.

  ALTE STILURI: Stilul epistolar; Stilul filozofic; Stilul religios.

Stilul epistolar -ilustrează trăsăturile specifice necesare în redactarea unei scrisori.

Forme ale stilului epistolar:

a.stilul epistolar familial: contine corespondenta private, scrisori familiale, de dragoste, de multumire, de condoleante, telegrame,illustrate, bilete, felicitari, e-mail-uri;

b.stilul epistolar oficial: conține corespondența de interes administrative și juridic, scrisori de afaceri, oferte de serviciu, ordine de plată, cereri, reclamații, memorii, curriculum vitae 

Se foloseste in relatii oficiale, neoficiale, particulare, intime, in scris prin scrisori, notite, jurnale.

COMPUNERI SPECIFICE :Biletul ; Telegramă ; Cartea poștală ilustrată ; Invitația ;Cartea de vizită ;Scrisoarea amicala, de mulțumire, familială, de felicitare, de recomandare, de dragoste, de justificare, de afaceri, de negocieri,de confirmare .

 Stilul filozofic  -Stilul filosofic este influențat de idealul de cunoaștere adoptat de gânditorii puși în discuție. Putem vorbi de stilul sintetic, specific filosofiei constructive, sistematizatoare de tip Aristotel, Hegel, Blaga etc., și stilul analitic, specific filosofiei critice, edificatoare, de tip Platon, Kant, Wittgenstein.

După forma de prezentare putem distinge mai multe tipuri de filosofie:

a)      ca filosofie orală ;b) filosofia ca dialog; c) filosofia ca poem; d) filosofia ca eseu;

https://tonysss.wordpress.com/2007/02/13/stiluri-de-filozofare/

Stilul religios- Corespunde cunoasterii si comunicarii de tip religios.

Bibliografie:

https://tonysss.wordpress.com/2007/02/13/stiluri-de-filozofare/

https://ro.scribd.com/doc/42289014/Stilul-epistolar

http://www.scritub.com/literatura-romana/In-limba-romana-contemporana-e212319918.php

Irimia, Dumitru “Introducere in Stilistica”. Iasi, Polirom, 1999

Zafiru, Rodica “Diversitate stilistica in romana actuala” ,Universitatea din Bucuresti, 2003.