STRATEGII
DIDACTICE
Ce
înseamnă strategie educațională?
“Definirea noțiunii de strategie educațională
vizează analiză mai multor puncte de vedere exprimate de către specialiști în
domeniu. Astfel, acceptiuniledate stategiei educaționale sunt următoarele:
• “mod
de abordare a învățării și predării, de combinare și organizare optimă a
metodelor, mijloacelor avute la dispoziție, precum și a formelor de grupare a
elevilor, în vederea atingerii obiectivelor urmarite” (UNESCO, 1976);
• “o
structură procedurala” (C. Bastian, 1980);
• “un
ansablu de acțiuni coordonate și armonios intergate menite să dirijeze
învățarea în vederea realizării obiectivelor preformulate”(L. Vlasceanu, 1988);
Stratagia didactică este parte componenta a
tehnologiei didactice și se referă la demersul autentic de abordare (ce implică
atât respectarea principiilor didactice și de proiectare, cât și de articulare
a unui conținut prin utilizarea metodelor, tehnicilor și procedeelor didactice,
a resurselor și mijloacelor de învățământ și a modurilor de organizare
raportate la stilurile de învățare și predare și pertinență în soluțiile
propuse) a unei activități didactice pentru realizarea unui scop specific”.
(Massari, G. 2013, Teoria și Metodologia Instruirii)
“Strategie- demnitatea de strateg (1); unitate
teritorială supusă acestuia. 2. ramură a științei (artei) militare care
studiază problemele conducerii războiului în ansamblu și a acțiunilor militare
de mare amploare. 3. determinare a direcției principale a acțiunilor
proletariatului într-o anumită etapă a revoluției, în stabilirea sarcinilor
fundamentale pentru atingerea obiectivelor etapei respective. 4. (inform.)
comportament al omului sau al mașinii cu ocazia unui joc sau a unui conflict.
5. (fig.) arta de a folosi toate mijloacele disponibile în vederea asigurării
succesului într-o luptă, într-o activitate. (< fr. stratègie)” DEX online
“Strategie- reprezintă un grup de două sau mai multe metode şi procedee
integrate intr-o structură operaţională, angajată la nivelul activităţii de predare-invăţare-evaluare,
pentru realizarea obiectivelor pedagogice generale, specifice şi concrete ale
acesteia, la parametrii de calitate superioară”. (Cristea, S. 2000 Dictionar de
Pedagogie)
“Strategie-artă a celui ce conduce o luptă
într-o anumită direcţie şi conform unui principiu unitar; deosebit de tactică,
care priveşte ordinea concretă, dispoziţiile de repartizare şi organizare in
teren şi în anumite momente, în ştiinţele sociale şi psihologie, este un plan
de acţiune ordonată în vederea atingerii unui scop în teoria jocurilor; după
Rene Rox, o S. desemnează un ansamblu coerent de decizii care acordă unui
factor responsabilităţi principale în raport cu alte eventualităţi în baza unor
ipoteze cu privire la comportarea altor factori. Stabilirea unei s. necesită
estimarea probabilităţilor şi adoptarea unei reguli sau unui indicator
preferenţial. Deci s. este decizia în raport cu ipoteza cea mai plauzibilă
corelată cu scopul urmărit; în rezolvarea problemelor, J. Bruner înţelege s. ca
principiu sau direcţie generală de acţiune. Termenul a dobîndit o largă
utilizare în psihologia gîndirii şi învăţării şi în teoria educaţiei” (Paul
Popescu Neveanu, 1987, Dictionar de Pshiologie)
FUNCTIILE
STRATEGIILOR DIDACTICE
“ Funcţia
strategiilor de instruire este de a structura şi modela înlănţuirea situaţiilor
de învăţare în care sunt puşi elevii şi de a declanşa la aceştia mecanismele
psihologice ale învăţării;
Strategia
didactică vizează procesul instruirii în ansamblul său, nu o singură secvenţă
de instruire;
Strategiile nu se asimilează
cu lecţia, întrucât ele pot fi şi trebuie să fie valorificate nu doar în cadrul
lecţiilor şi al activităţilor didactice desfăşurate în clasă, ci în cadrul
tuturor tipurilor de activităţi desfăşurate de binomul profesor-elev;
Strategiile au caracter
probabilistic, stocastic; există un mare număr de variabile şi subvariabile
care intervin în acest proces”.
DESCRIEREA
CARACTERISTICILOR SPECIFICE
“Strategia didactică are urmatoarela caracteristici:
Ø Implică
pe cel care învață în situații de învățare;
Ø Raționalizează
și adecvează conținutul instririi la particularitățile pshioindividuale;
Ø Creează
premise pentru manifestarea optimă a interacțiunilor dintre celalalte
componente ale procesului de instruire;
Ø Presupune
combinarea contextuală, originală, unică, uneori a elementelor procesului
instructiv-educativ”.
CLASIFICAREA
INFORMATIILOR
Având în vedere complexitatea procesului de
învățare, multiple moduri de abordare a învățării și diversitatea contextelor
educaționale, putem spune că gamă strategiilor didactice este extrem de largă,
iar clasificarea lor se poate face după mai multe criterii, după care amintim:
·
După gradul de generalitate:
v generale
(comune mai multor discipline de studiu, și mai multor situații);
v particulare
(specifice unei discipline de studiu sau anumitor situații specifice);
·
In funcție de elementul pe care sunt
centrate:
v centrate
pe elev;
v centrate
pe conținut;
v centrate
pe elev și pe conținut;
·
Conform naturii obiectelor pe care sunt
centrate și activitățile pe care le implică:
cognitive;
v acționale;
v afectiv-atitudinale;
·
După modalitatea în care asigură
impulsionarea învățării:
v externe
(stimularea învățării este realizată din exterior, de către profesor);
v interne/de
autoconducere a învățării/ de self management al învățării ( cel care învață în
acțiune propriile intiative și strategii);
·
In funcție de caracterul lor:
v de
rutină ( bazate pe obișnuință, pe automatisme rigide);
v bazate
pe sisteme de deprinderi, pe moduri generale de abordare a predării pentru
diferite categorii de probleme;
v imitative
( bazate pe imitarea modeleloe educaționale oferite de alte cadre didactice);
v novatoare,
creative ( bazate pe manifestarea imiginatiei și creativității cadrelor
didactice și care pot fi eleborate chiar de către acestea);
·
Conform logicii si evolutiei gandirii
elevilor:
Ø analitice;
Ø inductive;
Ø deductive;
Ø analogice;
Ø transductive;
Ø ipotetice;
Ø integrative;
Ø descriptive;
Ø interpretative;
Ø ludice;
Ø mixte;
·
Criteriu procesual:
v de
comunicare;
v de
predare;
v de
invatare;
v de
evaluare”.
(Bocos,
M. 2002, Teoria si Metodologia Instruirii)
DESCRIEREA
CARACTERISTICILOR SPECIFICE
“Specialistii domeniului confirmă dificultatea
delimitării stricte a strategiilor în funcție de anumite criterii și converg
spre ideea generală că în practică educativă întâlnim, de regulă, strategii
mixte. Doar cu rol de investiție metodologică, s-au identificat câteva criterii
în sensul structurării unei tipologii a strategiilor de instruire:
Ø După domeniul activităților
instrucționale predominante;
·
Strategii cognitive;
·
Strategii pshiomotorii;
·
Strategii afectiv motivaționale;
·
Strategii combinatorii;
Ø După traseul gognitiv
·
Strategii inductive ( de la percepția
intuitivă la explicație, de la exemplu concret la idee);
·
Strategii deductive ( de la principiu la
exemplu, de la ipoteză la faptul testat prin observație și experiment);
·
Strategii analogice (mediere prin intermediul
unui model);
·
Strategii transductive ( prin apelul la
raționamente tranzitive, metaforice, eseistice)
·
Strategii mixte (compilative,
interactive, dinamice);
Ø După gradul de struturare a
sarcinilor;
·
Strategii algoritmice (impun o dirijare
strictă a învățării, prescriind un comportament specific fiecărui obiectiv,
realizate prin combinarea metodelor algoritmice-imitare de modele date,
exercițiu , memorare, receptare, reproducere, algoritmizare);
·
Strategii semi-prescrise/nealgoritmice
(dirijare nu mai este strictă, sunt conferite spații lărgi deciziilor
secundare, comportamentele vizate de obiective nu mai sunt atât de clar
conturate);
·
Strategii expoziv-euristice ( cultivă
descoperirea, încurajând comportamentele de căutare, sprijină elevul în
procesul de luare a deciziilor, realizate prin combinarea metodelor expozitice-
povestirea, explicația, prelegerea, conversația. Demonstrația, modelarea);
·
Strategii evaluativ- stimulative (prin
combinarea metodelor specifice de verificare-observare, chestionare orală,
lucrări scrise sau practice, țeste docimologice, examene, de măsurare și notare
a rezultatelor, de interpretate și apreciere calitativă, de ameliorare, de
stimulare)”( Massari, G. 2013, Teoria și Metodologia Instruirii).
Exercițiu adresat colegilor/studenților:
Evidențiați
necesitatea și importanta strategiilor didactice în activitatea cadrului
didactic.
Ce înseamnă
strategie didactică?
Care sunt
funcțiile strategiilor didactice?
Care este
diferența dintre strategie didactică și lecție?
REFERINTE
BIBLIOGRAFICE
• Bocos,
M. (2008). Teoria și Metodologia Instruirii. Ed. a-3-a –Pitesti: Paralelă 45;
• Cucoș,C.(2002), Pedagogie, Iași : Ed. Polirom;
• Cristea, S. (2000). Dicționar de Pedagogie.
Chișinău-București:Grup editorial Lireta-Literă Internațional;
• DEX online;
• Massari, G. (2013). Teoria și Metedologia
Instruitii. Editură Universității “Alexandru Ioan Cuza”, Iași ;
• Paul Popescu Neveanu , Dicționar de
Pshiologie, București 1978, Ed. Albatros;
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu